Oameni

    În plimbarea zilnică alături de Ghindocel, observ oamenii pe care-i întâlnesc. Unii sunt aceiaşi, alţii diferiţi. Unii sunt grăbiţi, alţii, intersanţi, iar pe alţii nu-i observ. Cu unii aş vrea să vorbesc, alţii îmi sunt antipatici. Ciudat, nu? Să nu cunoşti un om, dar să-ţi doreşti să vorbeşti cu el. Simţi că eşti pe aceeaşi lungime de undă. Sau, dimpotrivă. E enervant. Te enervează cum te priveşte, mersul lui, hainele, culoarea fardului sau a rujului.

    Cred că fiecare avem stări din-astea. Fiecare avem antipatii şi afinităţi. Dar oare putem judeca o persoană de la prima vedere? Prima impresie e corectă întotdeauna? 

    Mi s-a întâmplat să îmi fac o părere greşită despre o persoană. Apoi mi-am dat seama că nu, că am avut dreptate prima oară. Că instinctul e cel mai important. Că până la urmă, instinctul, acea primă impresie e cea reală. De fiecare dată când am încercat să iau în seamă raţiunea şi nu instinctul, am dat greş. Cred că ar trebui să ţinem seamă mai mult de ceea ce simţim.

    Sunt oameni cu care suntem pe aceeaşi lungime de undă pentru că ne asemănăm. Ne plac hainele lor, mersul, privirea sau fardul pentru că avem şi noi ceva asemănător, sau ne-am dori să avem ceva asemănător. Admirăm unele persoane pentru că ne seamănă sau pentru că ne-am dori să semănăm cu acele persoane. Într-un fel, mi se pare firesc. Într-altul, mi se pare egoism :).