Câteodată mă întristez aşa rapid, fără vreun motiv anume. Acum, de exemplu. Mă uit la oameni, la poze. Unii primesc lucruri pe care sunt convinsă că nu le ştiu preţui. Se vede asta. Alţii îşi doresc degeaba.
Unii dintre ei sunt persoane de la care aveam aşteptări..şi aşa au şi rămas.. la stadiul de aşteptări. Nu înţeleg de ce unii oameni dau speranţe altora degeaba. De ce să-i dai impresia cuiva că eşti apropiat de el dacă nu eşti? De ce doar când eşti într-un loc prezent zi de zi, te consideră lumea prieten? Sau mai bine zis aşa îţi dă impresia. Am trăit sentimentul ăsta de multe ori şi de fiecare dată mi-am dat seama că m-am minţit singură, că după ce plec, nu-şi mai aminteşte nimeni nimic. De ce doar prezenţa fizică ne ţine aproape?
De fiecare dată, însă, ajung la aceeaşi concluzie: doar familia este aproape în cele mai importante momente pe parcursul vieţii şi poate, pentru cei mai norocoşi dintre noi, 2-3 prieteni foarte apropiaţi. În rest..suntem singuri.
2 comentarii:
Uneori e mai bine sa fii singur, la propriu, decat inconjurat cu o multime de "prieteni" care te fac sa te simti poate si mai singur. Deci, capul sus si multumeste-te ca ai o familie minunata plus inca 2-3 prieteni apropriati, dupa cum spuneai.Esti un caz fericit!:*
:) Da, stiu. Dar totusi nu inteleg comportamentul unora. :*
Trimiteți un comentariu